Chirurg „de ocazie”, arestat după ce a castrat un bărbat racolat de pe dark web / Victima a fost găsită cu un prosop însângerat între picioare și testiculele într-un borcan

Chirurg „de ocazie, arestat după ce a castrat un bărbat racolat de pe dark web / Victima a fost găsită cu un prosop însângerat între picioare și testiculele într-un borcan
Publicat: 21/08/2019, 12:13

Gary Van Ryswyk, de 74 de ani, a fost acuzat că a practica fără drept medicina, ducând la mutilarea unui alt bărbat, informează Biroul Șerifului din Comitatul Highlands, potrivit thesun.co.uk.

Oamenii legii au venit la casa lui Van Ryswyk din Florida, duminică, înainte de miezul nopții, în urma unui apel de urgență.

Van Ryswyk le-a zis polițiștilor că i-a tăiat testiculele unui bărbat, pe care l-a cunoscut „pe un site destinat celor cu fetișuri pentru castrare”.

Polițiștii au găsit un bărbat de 53 de ani din Tampa, care ținea un prosop însângerat în dreptul organelor genitale.

Testiculele sale se aflau într-un borcan, lângă pat.

O zonă din casa „medicului” a fost transformată în „sală de chirurgie improvizată”, dotată inclusiv cu o cameră video, pentru a înregistra întregul „măcel”.

Van Ryswyk a cumpărat online mai multe analgezice, din Anglia și a început operația dumincă, la ora 22:00, dar pacientul a sângerat necontrolat și nu a mai putut continua.

Victima a fost dusă la un spital din Tampa, în stare gravă și acum se află în stare stabilă.

Nu se știe dacă organele genitale au fost reatașate. Van Ryswyk a declarat că l-a întâlnit pe bărbat în urmă cu o săptămână și a încercat să-l opereze atunci, dar „pacientul” a ejaculat și „medicul” a decis să întârzie procedura.

Bărbatul a declarat că a efectuat o operație similară în urmă cu câțiva ani, într-un motel, dar nu-și aduce aminte detaliile.

Acesta a mai susținut că și-a scos un testicul în 2012. Van Ryswyk se află la închisoare și cauțiunea în cazul lui a fost stabilită la 250.000 de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
13 judeţe, sub avertizare de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în următoarele ore. Vreme severă...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Prima reacție a tatălui lui Sebastian, după ce judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost recuzată: „Am...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Vladimir Putin a luat decizia finală. S-a terminat totul. A dat ordin
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Soția lui Sorin Anghel povestește clipele de groază prin care a trecut în noaptea în...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Test de cultură generală. Care este singura țară fără drapel dreptunghiular?
×